Îmi doresc din suflet ca noi toți să avem din nou
răbdare. Teama că timpul devine tot mai nemilos, nelăsându-ne clipa aceea de
care avem nevoie pentru a deveni
răbdători, ne face să parcurgem în viteză povești, trăiri, întâmplări,
credințe.
A dispărut din preajma noastră bucuria relaxării, a
negării timpului, a existenței pur și simplu, a aromelor savurate în tihnă. În
locul lor s-a instalat confortabil o tensiune împovărătoare care ne sperie cu
îndârjire răbdarea cu care eram familiari.
E dimineață, e amiază și e seară atât de repede,
încât ne e din ce în ce mai greu să realizăm dacă toate acestea au existat în
aceeași zi sau am cules câte ceva din întâmplări trecute, care vor veni sau
care nu vor avea loc vreodată.
Ne-am obișnuit să trăim cu frica neîndeplinirii de
orice fel, ne fixăm standarde greu de atins pentru a ne-o păstra în preajmă, ne implicăm în proiecte
grandioase care au ca unic rol acela de a ne da valoare prin implicare și care
de fapt, nu duc nicăieri, cerem cu obstinație de la ceilalți atenție și răbdare
fără ca noi să le-o putem oferi, iar toate astea ne fac nefericiți și singuri.
Dintre miile de informații pe care le accesăm
zilnic, le alegem doar pe cele valorizate după criterii subiective, doar de
noi știute și rămân de cele mai multe ori în sita mult prea fină a separării
personale, cele cu adevărat valoroase. Citim adesea în
diagonală în timp ce în colțurile
omise am lăsat esența.
Nu avem timp să comunicăm cu adevărat, nu ne
cunoaștem și nu suntem atenți la noi înșine și la ceilalți. Trecem pe lângă
oameni dragi, drame, strigăte de ajutor, bucurii, plăceri nevinovate, cu
credința auto-indusă că vor mai fi și alte ocazii să le fim aproape, că se vor
conserva undeva așteptând să ne facem timp, să fim prezenți...
Încerc să îmi recuperez fărâma de răbdare care rezistase cu
mine peste ani, dar valuri de nerăbdare ale celor din preajmă tind să mă
convingă de inutilitatea ei, de faptul că vor mai fi și alte ocazii în care să
fiu așa cum îmi doresc și e tare greu să fii răbdător într-o lume grăbită și
mereu aflată în criză de timp!
Nu-mi rămâne decât să strig: îmi vreau răbdarea
înapoi!!!
