CABINET DE PSIHOTERAPIE



CLAUDIA MIRELA PANAINTE

Psiholog - Psihoterapeut

Adresa cabinet : Timisoara, strada Ciprian Porumbescu nr. 66, ap. 9
E-Mail : cabinetmirelapanainte@gmail.com
Telefon : (+4) 0744 475 446

duminică, iulie 24, 2016

Gânduri de duminică

Sunt minunate duminicile liniștite, și totuși atât de pline de sens!
Sunt spațiile libere dintre cuvintele rostite după un timp, cele care dau sens  poveștii și fără de care totul ar părea de neînțeles.
E minunat să le înțelegi rostul și să le dai voie să ți se cuibărească în suflet pentru totdeauna, acolo unde le poți regăsi atunci când vei avea nevoie de ele. 
Mă reîntorc  în liniștea duminicilor mele cu iz de copilărie și poveste ca și cum timpul a rămas închis  în orele trecutului…iar acolo nu mai e nimeni care  să-i deschidă poarta încremenită a gândurilor de demult.
Sunt nesfârșite și primitoare duminicile copilăriei mele, sunt insule într-o mare adultă și serioasă, sunt pete de albastru pe un cer plumburiu și grav, sunt zâmbete așezate cu grijă între  paginile cărților pline de praf dintr-o bibliotecă sculptată de nu mai știu cine, sunt valuri de bucurii și speranțe ieșind pe sub ușa unei bucătării cu miros de plăcintă aburindă cu mere.
Iubesc duminicile pline de amintiri din care timpul lipsește și nimeni nu-i regretă absența, iubesc monotonia lor dezordonată, trăncăneala cuvintelor fără rost care le însoțesc și îmi doresc să port cu mine neînsemnătatea  lor în zilele pline de însemnătate  care le urmează.



duminică, iulie 10, 2016

Cu marea în suflet

Avem cu toții marea în suflet.  O purtăm cu noi liniștită, tainică, adâncă, dovadă incontestabilă a propriei noastre nemărginiri. Ne scufundăm în măreția ei protectoare atunci când simțim că aerul  ne e potrivnic, înghețat  sau mistuitor de fierbinte, iar acolo ne regăsim liniștea primordială de a cărei existență aproape uitasem.
Mă pregătesc să întâlnesc marea cu nerăbdătoare emoție ca și cum existența ei materială îmi confirmă propria existență, iar imensitatea ei observabilă,  propria-mi imensitate, adeseori neobservabilă. Iubesc furia ei sacadată, ritmică, ciclică din anotimpurile reci, tot atât cât îi iubesc resemnarea cu reflexe aurii dogoritoare din mijlocul verii și regăsesc în felul ei de a fi, propria-mi dorință  de a fi în libertate.
M-am născut înconjurată de munți și ani de-a rândul am simțit pregnant  absența lor impunător-protectoare din peisajul locurilor în care m-am mutat. Întâlnirea cu marea însă a fost diferită...a fost ca și cum o cunoșteam, o iubeam în taină de dinainte de a mă naște. O regăsisem  în realitate cu mult mai frumoasă  decât mi-o imaginasem, iar locul îndepărtat în care se confunda cu cerul părea un loc magic în care  toate dorințele pot fi îndeplinite.
Am înțeles mai târziu că în locul acela marea se confruntă cu propria mărginire, acolo se odihnește pentru că în sfârșit își acceptă limitele.




duminică, iulie 03, 2016

Tăcere

Am izbutit cândva să readuc liniștea în adâncul ființei mele îmbrățișând tăcerea, după un timp cu prea multe cuvinte spuse...Și atunci am înțeles pentru întâia oară că pot să mă odihnesc oricând îmi doresc, tăcând.
Tăcerea mea nu e tristă, nu se vrea monedă de schimb, nu pedepsește...
Tăcerea mea  e un loc neștiut de nimeni  în care adie vântul acceptării, se simt miresmele iertării și se aud în surdină acordurile fericirii, e un spațiu în care pot să-mi întâlnesc amintirile, să-mi uit temerile și să dau viață viselor.
 Acolo cuvintele sunt nerostite și de aceea însemnătatea lor aparentă se pierde în ecourile vibrante ale liniștii, făcând vizibil ceea ce părea de nevăzut.
Acolo nu creez scenarii și nu interpretez, ci simt.
Vă invit așadar  și pe voi să exersați uneori tăcerea, să permiteți cuvintelor să nu existe, să lăsați gândurile fugare nerostite, pentru a da valoare și timp celor cu adevărat benefice.
Vă invit să priviți uneori situațiile de viață din interiorul tăcerii, unde e liniște și puteți gândi în sprijinul vostru.
Vă invit ca înaintea unei discuții  importante să vă refugiați pentru câteva clipe în propria voastră tăcere de unde să vă priviți cuvintele nerostite și eventual, să hotărâți dacă le veți rosti vreodată.