Sunt minunate duminicile liniștite, și totuși atât de pline de sens!
Sunt spațiile
libere dintre cuvintele rostite după un timp, cele care dau sens poveștii și fără de care totul ar părea de
neînțeles.
E minunat să le înțelegi rostul și să le dai voie să ți se cuibărească în suflet pentru totdeauna, acolo unde le poți regăsi atunci când vei avea nevoie de ele.
E minunat să le înțelegi rostul și să le dai voie să ți se cuibărească în suflet pentru totdeauna, acolo unde le poți regăsi atunci când vei avea nevoie de ele.
Mă reîntorc în
liniștea duminicilor mele cu iz de copilărie și poveste ca și cum timpul a rămas
închis în orele trecutului…iar acolo nu mai e nimeni care să-i deschidă poarta încremenită a gândurilor
de demult.
Sunt nesfârșite și primitoare duminicile copilăriei mele,
sunt insule într-o mare adultă și serioasă, sunt pete de albastru pe un cer plumburiu și
grav, sunt zâmbete așezate cu grijă între paginile cărților pline de praf dintr-o
bibliotecă sculptată de nu mai știu cine,
sunt valuri de bucurii și speranțe ieșind pe sub ușa unei bucătării cu
miros de plăcintă aburindă cu mere.