Pro optimism

Fără îndoială m-am născut având gena optimismului prezentă, cea care îmi  convinge constant fiecare celulă că viața are un sens pozitiv în toate momentele sale. Am văzut mereu  lumina la capătul tunelurilor pe care le-am străbătut (expresie ce-i drept, perimată de contexte politice! ), am așteptat cu încredere zilele însorite după îndelungi perioade mohorâte și iubesc de când mă știu curcubeiele colorate pentru că vestesc sfârșitul  furtunilor și miros a soare umed.

Cred cu tărie în frumusețea  fiecărui om și în capacitatea sa de a fi bun cu ceilalți și cu el însuși chiar și atunci când pare că întreaga lume îi e potrivnică,  așa cum cred în puterea fiecăruia de a se schimba cu condiția firească de a dori să o facă.

În societatea de astăzi a fi optimist echivalează cel mai adesea cu a fi visător, nerealist, ieșit din cotext. Am uitat cum e să fim optimiști asaltați fiind de răceala fricii de necunoscut, de schimbare, de noi începuturi.  Optimismul e sufocat și etichetat ca indezirabil pentru ca frica să triumfe, iar noi să consumăm cât mai multe produse, servicii,  de care în realitate nu avem nevoie.

Vă invit așadar  să reveniți la optimism ca la propria resursă de curaj și încredere în voi înșivă, pentru că orice dorință  se bazează în fond, pe speranța că la un moment dat se va îndeplini și nu e nimic nefiresc în a începe un drum având convingerea că îl vei parcurge până la sfârșit.